Ce este Copilul Interior?

Dacă te-ai îmbufnat și te-ai certat vreodată cu partenerul/partenera că a uitat să-ți aducă ciocolata preferată când a fost la cumpărături și astfel ai tras concluzia că nu-i pasă de tine și nu te iubește, înseamnă că ai avut de-a face cu copilul tău interior.

Dacă trebuie să faci totul perfect din frica de a nu fi criticat, ai de-a face cu copilul tău interior.

Dacă vrei să fii pe placul tuturor și să te iubească toată lumea, ai de-a face cu copilul interior.  

Dacă nu poți fi tu însuți de teama că ceilalți nu te vor plăcea, atunci e clar că ai de-a face cu copilul interior.

Se spune că atunci când se ceartă doi oameni de fapt se ceartă copii lor interiori. Din exterior arată ca niște copii care nu pot fi stăpâniți, cu care nu se poate rezona sau comunica logic și liniștit.

Și exemplele pot continua dar nimic din toate astea nu explică ce este totuși copilul interior așa că haideți să aflăm împreună.

Ce este copilul interior?

Ne putem gândi la copilul interior ca fiind acea parte din mintea noastră care a înmagazinat toate experiențele emoționale din copilărie.

Astfel s-a format un filtru prin care ne comportăm și privim lumea ca adulți. De cele mai multe ori această parte a noastră este rănită și din această perspectivă contribuie la reacțiile pe care le vedem în relațiile noastre cu ceilalți, în carieră, chiar și în deciziile pe care le luăm pe mai departe în creșterea propriilor copii.

Mai putem defini copilul interior și prin comparație cu varianta lui pozitivă și anume sinele nostru autentic. Stefanie Stahl împărțea copilul interior în două variante:

• Copilul umbră (sinele rănit – partea din noi care a suferit și care trebuie vindecată) parte pe care o numim de obicei generic copil interior
• Copilul lumină (sinele autentic menționat mai sus)

Carl Jung îi spunea copilul divin. De asemenea îl putem privi și ca o metodă de a interacționa sau de a ne conecta cu părți din trecutul nostru. Jeremiah Abrams în Reclaiming the Inner Child îl definea foarte poetic:

„Copilul interior este purtătorul poveștilor noastre personale, vehiculul amintirilor noastre…”

Pentru unii această prezență a copilului interior este conștientă, pentru cei mai mulți în schimb, își face simțită prezența doar la nivelul subconștientului. Dar ce este foarte evident este faptul că resimțim această prezență zi de zi în comportamentul nostru care, de foarte multe ori, este inexplicabil. Dar de ce se întâmplă toate acestea?

Traumele sau Cum a fost rănit copilul interior

Aici îmi amintesc un exemplu dat de Gabor Maté într-o conferință pe subiectul traumelor. Un tată se întoarce acasă de la serviciu, obosit și supărat după o zi groaznică la muncă. De cum intră pe ușă, fetița lui de numai 4 ani sare în sus de fericire. L-a așteptat cu nerăbdare să-i arate un desen făcut de ea de care este foarte mândră. Tatăl o oprește brusc și cu o privire încruntată și pe un ton supărat îi spune să termine cu prostiile și să-l lase în pace căci nu se simte bine. Fetița se întristează și pleacă la ea în cameră. O întâmplare banală ați putea spune. Ce legătură are asta cu traumele? Asta nu este o traumă!

Pe parcursul educației noastre am înțeles că o traumă este o întâmplare foarte violentă sub forma unui abuz. Dar înțelegem acum că o traumă nu este reprezentată doar de o întâmplare ci mai mult de atât, de percepția noastră asupra acelei întâmplări. Așa poate lua naștere o traumă, cu ajutorul poziționării noastre față de respectiva acțiune.

Acum dacă ne întoarcem la povestea noastră și o vedem pe fetița tristă care stă singură în camera ei ne putem întreba la ce se gândește cu mintea ei de copil? Tata nu mă mai iubește. De ce? Nu sunt îndeajuns de bună? De cuminte? Nu merit să fiu iubită? Ce nu este în regulă cu mine? 

Deci o întâmplare văzută ca fiind banală prin ochii unui adult – „Am avut o zi grea la muncă! Nu vreau să aud pe nimeni și nimic!”, poate reprezenta totul în mintea unui copil – „Nu merit să fiu iubită!”

Cu ajutorul acestor traume se instalează în copilărie ceea ce poartă numele de  mecanisme de apărare.

În Vindecarea copilului interior Stefanie Stahl concluzionează că mecanismele de apărare emoțională le dezvoltăm pentru a face față sentimentelor și convingerilor negative care rezultă în urma traumelor. În copilărie le dezvoltăm cu un scop bine definit – supraviețuirea dar la vârsta adultă ele nu-și mai au rostul, dimpotrivă, ne pun piedici în relaționarea cu ceilalți sau cu noi înșine.

Mecanismele de apărare tipice sunt: retragerea, dorința de armonie, căutarea perfecțiunii, narcisismul, dependența, teama de apropiere, sindromul salvatorului, dorința de a deține controlul și altele abordate pe îndelete în carte.

Cathryn L. Taylor în cartea sa Ghidul copilului interior susține că de fapt avem mai mulți copii interiori și cu ajutorul rândurilor ce urmează reușește să ne transmită un mesaj înduioșător:

„Cine sunt copii din interior? Sunt vocile dinăuntrul tău care poartă sentimentele pe care nu ai putut să le exprimi în copilărie. Îți poartă teama, furia, rușinea și disperarea. Îți poartă de asemenea entuziasmul, bucuria, fericirea și dragostea dar mulți dintre noi a trebuit să ne negăm și aceste sentimente. Indiferent dacă ai fost ignorat, umilit sau abuzat, ai învățat încă de la o vârstă foarte fragedă că nu este sigur să simți. Ai învățat că sentimentele înseamnă să fii vulnerabil, iar vulnerabilitatea înseamnă să nu supraviețuiești. Pentru că ai vrut să supraviețuiești, ai învățat să nu mai simți.”

Efectele unui copil interior care suferă

Efectele unui copil interior rănit pe care le resimțim în realitate sunt multiple. În aceeași carte citată mai sus, Cathryn L. Taylor clasifică aceste efecte pe diverse etape de dezvoltare ale copilului în funcție de originea problemelor.

Potențiale probleme care își au originea în perioada 0-18 luni (sinele nou-născut):

• Teama de intimitate, pentru că ar putea duce la abandon
• Nevoia – dar teama –  de afecțiune fizică
• Nevoia continuă de gratificare orală (mancat, băut, fumat)
• Teama recunoașterii propriilor nevoi, din cauza fricii că acestea nu vor fi satisfăcute
• Incapacitatea de a avea încredere chiar și în situații demne de încredere

Perioada 18-36 luni (sinele bebeluș):

• Inabilitatea de a-ți refuza prietenii, pentru că ți-e teamă că o să te respingă
• Inabilitatea de a impune limite față de șeful tău, de teamă că o să te concedieze
• Dificultatea de a exprima modul în care te simți, de teamă că vei fi umilit sau respins
• Sentimentul de sufocare, dacă cineva încearcă să se apropie prea mult de tine
• Sentimentul de inadecvare, dacă un prieten e supărat și nu-l poți face să se simtă mai bine

Perioada 3-6 ani (sinele preșcolar):

• Să nu te simți confortabil în propriul corp
• Să fii extrem de critic față de propria persoană, extrem de rușinat de tine
• Să folosești sexul ca unic mecanism prin care să te simți aproape de cineva
• Să fii perfecționist
• Să nu ai toleranță față de comportamentul altei persoane

Am listat aici mai puțin de jumătate din toate problemele enumerate în carte dar cu toate astea putem observa deja o mulțime de complicații cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi.

Căile de vindecare pentru copilul interior

Evident că cea mai recomandată cale spre vindecarea copilului interior este cea alături de un psihoterapeut. Pregătirea și experiența unui specialist își vor spune întotdeauna cuvântul deoarece procesul este unul sensibil și de o importanță majoră. Este vorba la urma urmei despre bunăstarea noastră psiho-emoțională care se răsfrânge asupra tuturor aspectelor vieții.

În Vindecarea copilului interior, Stefanie Stahl te ajută în procesul vindecării prin înțelegerea și demontarea sistematică a fiecărui mecanism de apărare în parte. Mai apoi cu ajutorul unor exerciții reușim să aducem în prim plan copilul lumină pentru a ne putea bucura de autenticitate și fericirea lui.

O altă abordare, de această dată într-un număr de pași bine stabiliți, o puteți găsi în următoarele cărți: 

• Ghidul copilului interior de Cathryn L Taylor
• Eliberarea copilului interior de Charles L. Whithfield

Fie că alegi calea vindecării singur/singură (cu ajutorul cărților sau a cursurilor) fie că alegi să o parcurgi alături de un psihoterapeut, cuvântul cheie este același și anume – încrederea. Acest drum poate fi lung și dureros. Integrarea întâmplărilor din copilărie și nu numai poate deschide răni serioase. Să aprinzi becul în cotloane întunecate ale sufletului și minții tale va fi înspăimântător pe alocuri dar promisiunea vindecării merită cu prisosință deoarece este una a autenticității. E reprezentată de scoaterea la suprafață a copilului lumină. Este bucurie în stare pură!

Concluzii

După toate cele discutate putem trage câteva concluzii despre copilul interior:

• Copilul interior reprezintă o parte din noi, rănită în copilărie
• Comportamentul nostru cotidian este influențat de către copilul interior
• Traumele se formează în urma percepției noastre asupra evenimentelor
• Mecanismele de apărare au luat naștere ca o adaptare la traume
• Vindecarea copilului interior este un proces anevoios dar necesar

Vindecarea copilului interior este o parte importantă a cunoașterii de sine, a unei vieți fericite și autentice așa că vă provoc să facem primul pas spre conștientizare.